Tema: Afectivitatea

Disciplina:Psihologie

Data:14.01.2014

Obiective

1.Sa defineasca conceptul de afectivitate si ce manifestari are in viata cotidiana

2.Sa defineasca tipurile de afectivitate si sa exemplifice in diferitele activitati zilnice

3.Sa se raporteze la experiente anterioare prin intermediul conceptului

Desfasurarea activitatii:

Elevilor li se va prezenta un videoclip cu tema afectivitatii si un suport power point.

Metode:

-povestirea

-descrierea

-explicitarea

-suport audio/video

-intrebari adresate studentilor/elevilor

Si un clip-bonus interesant,despre partea biologica a emotiilor :)

Afectivitatea

Procesele afective sunt stări sau trăiri subiective care reflectă relațiile omului cu lumea înconjurătoare și măsura în care necesitățile lui interne sunt sau nu satisfăcătoare. Astfel, ea reflectă raportul de concordanță sau de discordanță dintre dinamica stărilor interne de necesitate și dinamica evenimentelor, a situațiilor obiective externe.
Printre cele mai importante emoții din spectrul emoțiilor umane, care sunt universale, sunt: frica, bucuria, tristețea și furia.
Furia
Furia este asociată cu o serie de reacții fiziologice, precum: senzație de tensiune musculară, bătăi rapide ale inimii, senzație de căldură, strângerea pumnului, înroșirea feței, creşterea ritmului de respirație.
Furia este o emoție puternică, cu două tipuri de funcții:
Pregătirea în vederea acţionării - fugă, luptă. Amână confruntarea deoarece intimidează adversarul. Funcția de intimidare este importantă deoarece permite evitarea confruntării.
 Comunicarea cu alți indivizi - ne facem cunoscute sentimentele și cauzele declanșării furiei.
Furia este o emoție ce dezorganizează comportamentul uman, de cele mai multe ori, de aceea este necesar cunoașterea unor mecanisme de apărare.
Trecerea la acțiune
Deplasarea- descărcarea furiei asupra altui obiect decât persoana în cauză
Regresia- luarea unei pauze atunci când apare fenomenul de agresiune
Reveria- cel agresat își imaginează o scenă în care el devine agresorul și îl umilește pe cel care a produs agresiunea
Formațiune reacțională- adoptarea unei reacții supuse în fața agresorului
Raționalizare- după momentul agresiunii, persoană își justifică față de sine atitudinea supusă pe care a adoptat-o în momentul agresiunii
Suprimarea- persoana agresată consideră reacția agresorului penibilă și nu îi mai răspunde la reacție
Umorul- persoana agresată se amuză pe seama reacției celeilate persoane.

Bucuria
Gradul de fericire poate fi raportat în funcție de gradul de satisfacție al individului și trăirea emoțională a acestuia.


Factorii care determină fericirea sunt:
Personalitatea- influențează atât calitatea fericirii resimțite, cât și nivelul global de fericire. Extraverții și persoanele stabile emoțional sunt mai fericite pentru că trăiesc experiențele mult mai intens decât restul persoanelor.
Sănătatea- oamenii bolnavi sau infirmi vor avea un nivel al fericirii mai scăzut decât restul persoanelor
Căsătoria- oamenii căsătoriți sunt, în general, mult mai fericiți decât cei celibatari
Practica religioasă- oamenii religioși și practicanți, au în medie, un nivel al fericirii mult mai ridicat decât cei nepracticanți.
Activitatea- oamenii activi, cei implicați în diferite activități sunt, în medie mai fericiți decât persoanele care nu au un nivel al activității la fel de ridicat
Prietenii și relațiile- fericirea este dată de relația stabilită dintre sprijinul social și adaptarea la relațiile stresante lae individului.

Tristețea
Tristețea este, în general, emoția care este asociată pierderii, de durată mai mare sau mai mică în funcție de motivul emoției. Funcțiile tristeții:
Ajută la evitarea situației ce determină apariția acestei emoții
Determină retragerea și reflectarea la propriile greșeli
Atragerea atenției și simpatiei celorlalți
Protejează, pe moment, de agresivitatea celorlalți
Ajută la manifestarea simpatiei și empatiei față de tristețea celorlalți
O formă aparte, accentuată a tristeții este depresia. Depresia este o tulburare patologică, de durată ce se manifestă prin tulburări persistente ale somnului și ale poftei de mâncare. Persoană are o viziune negativă asupra propriei persoane, este durabilă și influențată de momente plăcute.
Frica
Frica este o emoție specifică primejdiei și percepției asupra primejdiei. Stările fiziologice corespondente sunt: ritmul bătăilor respirației și ale inimii, mușchii se contractă, iar mâinile tremură. Toate aceste modificări se datorează sistemului nervos simpatic.
Frica trebuie acceptată ca fiind o emoție normală, ce trebuie confruntată după anumite reguli. Prin analiza obiectivă a riscurilor, frica este controlată mai bine, mijloacele de control ale fricii pot fi controlate prin informare, relaxare, atitudine activă, învăţarea unei oarecare intensități a fricii.
Fobiile sunt maladii psihologice foarte des întâlnite ce pot fi încadrate în trei mari categorii: fobii specifice, fobia socială și agorafobia. Fobiile specifice se manifestă ca o frică intensă, dar limitată la anumite situații și/sau animale. Fobia socială este o frică mai intensă și se referă la frică excesivă în legătură cu părerile persoanelor. Agorafobiile și atacurile de panică sunt cele mai grave tipuri de fobii și reprezintă frică intensă față de ieșirea în lume, alături de oameni străini față de care nu se simte în siguranță.
Inteligența emoțională
Inteligenșa este capacitatea de a face față problemelor cu care se confruntă indivizul, prin adaptarea flexibilă la situație, prin suplețe. Este o calitate a întregii activități mentale, ca expresie a organizării tuturor proceselor superioare, inclusiv a celor afectiv-motivaționale. Inteligența emoțională determină potențialul pe care îl avem pentru a învăța abilitățile practice bazate pe cele cinci elemente ale inteligenței emoţionale: auto-cunoaștere, auto-motivație, auto-reglare, conștiința scială și abilitățile sociale.
Cunoștințe personale
Auto-cunoastere
Conştiinţa emoţională · îţi conştientizezi propriile emoţii şi motivul acestora· poţi face legătura între ceea ce simţi, gândeşti, zici şi faci· ştii care dintre sentimente îţi pot afecta performanţele· te ghidezi după valori şi obiective personale
Auto-evaluare precisă · îţi ştii punctele tari şi slabe· înveţi din experienţele anterioare· eşti deschis spre feed-back, perspective noi, eşti auto-didact
Încredere de sine · ştii să te faci observabil; ai prezenta de spirit· ai puterea să susţii anumite lucruri în care crezi dar care nu sunt îmbrăţişate de majoritatea lumii· capabil să iei decizii, în ciuda unor presiuni sau incertitudini
Auto-reglare
Autocontrol · îţi poţi depăşi uşor pornirile impulsive sau frustrările· îţi poţi păstra calmul chiar şi în cele mai tensionate momente· gândeşti şi te poţi concentra chiar şi sub presiune
Demn de încredere · acţionezi etic şi impecabil· îţi câştigi încrederea prin autenticitate şi originalitate· îţi recunoşti propriile greşeli· susţii anumite principii în care crezi, chiar dacă nu sunt îmbrăţişate de restul majorităţii
Constinciozitate · îţi iei angajamente şi îţi ţii promisiunile· te simţi responsabil pentru atingerea obiectivelor personale· eşti organizat în muncă
Adaptabilitate · poţi face mai multe lucruri deodată, eşti flexibil în priorităţi· îţi adaptezi acţiunile conform mediului de desfăşurare· eşti flexibil în percepţia anumitor evenimente
Inovativitate · cauţi idei noi din mai multe surse· găseşti soluţii originale· generezi idei noi· ai o perspectivă modernă asupra lucrurilor



Auto-motivare
Ambiţie · eşti orientat spre rezultate, dorind să-ţi atingi obiectivele şi standardele stabilite· îţi propui obiective îndrăzneţe şi îţi asumi riscuri· cauţi orice informaţie pentru soluţii noi· înveţi cum să-ţi îmbunătăţeşti performanţele
Implicare · faci uşor sacrificii personale pentru binele grupului· te conformezi valorilor şi credinţelor grupului atunci când iei decizii sau faci anumite alegeri· cauţi neîncetat oportunităţi pentru atingerea obiectivelor de grup
Iniţiativa · identifici imediat oportunităţile· îţi urmăreşti obiectivele până la extrem· treci peste reguli când e vorba de atingerea obiectivelor· ai capacitatea să-i mobilizezi şi pe ceilalţi
Optimism · persişti în ciuda obstacolelor sau greutăţilor care apar· lucrezi gândindu-te la succes, nu la posibilitatea de a greşi
Conştiinţă socială
Empatie · eşti sensibil la emoţiile celor din jur şi ştii să asculţi· înţelegi punctele de vedere ale celorlalţi· sari în ajutor pe baza înţelegerii sentimentelor sau trăirilor celorlalţi
Asertivitate · înţelegi nevoile clienţilor şi le potriveşti cu produsele sau serviciile oferite· cauţi cai de creştere a satisfacţiei şi loialităţii clienţilor· oferi cu uşurinţă asistenta sau consultanţă
Dezvoltarea celorlalţi · vezi şi recunoşti capacităţile şi rezultatele celorlalţi· dai feed-back constructiv şi identifici nevoile de dezvoltare ale celorlalţi· eşti văzut că un mentor sau coach
Toleranţa · respecţi şi manifeşti înţelegere faţă de oameni din diferite medii sociale· înţelegi diferite puncte de vedere şi observi uşor diferenţele din cadrul grupurilor· vezi diversitatea ca pe o oportunitate· te opui intoleranţei
Conştiinţa politică · identifici uşor relaţiile de înalt nivel· detectezi reţelele sociale importante· înţelegi forţele care dau forma punctelor de vedere sau acţiunilor clienţilor sau competitorilor· conştientizezi cu claritate realităţile externe organizaţiei tale
Abilităţi sociale
Influenţa · te pricepi la a face presiuni· foloseşti modalităţi foarte convingătoare de prezentare, adaptate situaţiei· te foloseşti de strategii complexe precum influenţarea indirectă pentru a-ţi atrage susţinerea sau înţelegerea de partea ta· te foloseşti de dramatismul unor evenimente pentru a sublinia anumite opinii personale
Comunicare · faci faţă cu rapiditate unor situaţii diferite· eşti un bun ascultător, cauţi înţelegerea mutuală şi accepţi schimbul său împărtăşirea unor informaţii· susţii comunicarea deschisă şi eşti receptiv atât la veştile bune, cât şi la cele proaste
Leadership · subliniezi entuziast şi susţii o viziune şi misiune comună· preiei rolul de conducător dacă e nevoie, indiferent de poziţie sau situaţie· îi călăuzeşti pe ceilalţi înspre reuşita· conduci prin exemplu
Catalizator al schimbării · recunoşti nevoia de schimbare şi dai la o parte barierele· provoci obişnuitul pentru a identifica nevoia de schimbare· faci din schimbare o prioritate şi îi antrenezi şi pe ceilalţi în atingerea ei
Managementul conflictelor · te descurci cu persoanele şi situaţiile dificile folosindu-te de diplomaţie şi tact· identifici potenţialele conflicte, neînţelegeri şi ajuţi la soluţionarea lor· încurajezi discuţiile de grup sau dezbaterile· conduci spre soluţii win-win
Construirea de relaţii · cultivi şi menţii reţelele informale· cauţi relaţii care sunt benefice pentru ambele părţi· construieşti raporturi interumane şi îi implici şi pe alţii· îţi faci şi întreţii relaţii personale de prietenie cu colegii sau partenerii

Colaborare şi cooperare · echilibrezi munca cu relaţiile personale· colaborezi, faci schimb de idei, informaţii şi resurse· promovezi un climat pozitiv, de prietenie şi înţelegere· identifici sau întreţii relaţiile de colaborare
Aptitudini de echipa · modelezi calităţile echipei precum respectul, cooperarea şi întrajutorarea· atragi toţi membrii echipei în activităţi entuziaste şi participative· construieşti identitatea echipei, spiritul de echipă şi implicarea.
Anxietatea.
Anxietatea este o emoție ce ne afectează atât viața personală cât şi pe cea profesională. Aceasta este generată de eșecul sau ineficacitatea mecanismelor de parare. Atunci când această emoție este prea intensă apare starea de stres.
Anxietatea face parte din categoria emoțiilor timerice alături de angoasă, frica, spaima, teama, neliniște, teroare, panica.
Angoasa este forma majoră a anxietății. Cu toate acestea, în timp ce angoasa se manifesta somatic, anxietatea se manifesta psihic.
Anxietatea este de două tipuri, cu manifestări acute, dar şi permanente.
Manifestări acute (pot apărea şi atunci când o persoană susține efort fizic, fără a fi vorba de o manifestare a acestei emoții)
Palpitații
Dificultăți respiratorii
Dureri toracice
Senzații de sufocare
Amețeli
Senzația de căldura sau frig
Transpirație
Senzație de leșin
Parestezii
Frica de a muri/înnebuni
Pentru a fi vorba de anxietate, trebuie să fie prezente cel puţin 4 dintre aceste manifestări.

Anxietatea permanentă (se regăsește şi sub numele de anxietate generalizată) şi presupune prezenţa a cel puţin 3 dintre următoarele manifestări:
Tensiune motorie: tremurături, tensiune musculară, dureri musculare, oboseala, incapacitate de relaxare etc
Tulburări neurovegetative: transpirație, tahicardie, mâini reci şi umede, gura uscată, amețeli, amețeli, senzații de căldură/frig, puls şi respirație rapidă, senzația de urină, diaree etc.
Așteptare temătoare: neliniște, anticiparea unor nenorociri
Explorarea foarte vigilentă a mediului înconjurător: atenție exagerată, dificultăți de concentrare, insomnii, iritabilitate şi nerăbdare

Anxietatea şi angoasa sunt prezente nu numai în cadrul patologiilor mintale, ci influențează toate activitățile desfășurate de o persoană, cât şi pe toți ceilalți indivizi care intra în contact cu ea.

Clasificarea emoțiilor.
De-a lungul timpului s-au format mai multe teorii şi clasificări ale emoțiilor. În urma tuturor acestora s-a ajuns la o clasificare actuală: stări afective primare, stări afective complexe, stări afective superioare.
Stările afective primare: sunt de regulă înnăscute şi se produc spontan, nu sunt voluntare ci condiționate biologic. Din această categorie fac parte:
Tonul afectiv al proceselor cognitive (reacții emoționale)
Trăiri afective de proveniență organică (date de bună sau proasta funcționare a organismului)
Afectele (trăiri impulsive de violenta - groaza, mânia, furia)

Procesele şi stările afective complexe: sunt dobândite şi sunt supuse într-o oarecare măsură controlului voluntar.
Emoții curente (de scurtă durată, date de însușiri singulare ale obiectelor: culoare, miros)
Emoții superioare (emoții integrate principalelor forme de activitate precum jocul, învățarea şi munca, ele depinzând în intensitate de dinamică activității întreprinse – dificultăți, eșecuri)
Dispozițiile afective (stări afective generalizate, negative sau pozitive, cu un grad mediu de stabilitate)

Procese afective superioare: sunt condiționate în mare măsură socio-cultural şi sunt organizate în funcție de criterii valorice.
Sentimente (structuri emoționale complexe, caracterizate de o durată lungă şi o intensitate moderată – dragoste, prietenie, compasiune, conștientizarea binelui şi răului)
Pasiuni (se deosebesc de sentimente prin gradul ridicat al intensității> ele determina persoana să induse nenumărate greutăți pentru a își atinge scopul)
nobile/pozitive (pasiuni profesionale de creație, cunoaștere)
oarbe/negative (viciile, fanatismul, gelozia)

Rolul afectivității în activitatea umană.
Afectivitate reprezintă fondul şi latura energetică a vieții psihice a individului dar şi a comportamentului acestuia, în raport cu sine şi cu ceilalți. Dispozițiile emoțiile şi sentimentele intervin ca sursa de energie internă ce potențează activitatea individului şi o susțin. De altfel afectivitatea are un rol foarte important în viața oamenilor datorită motivației întreținute pentru anumite activități. Sentimentele constituie motive pentru o activitate continua şi întreținută.
Aplicații ale studiilor afectivității în mediul contemporan. Studiile asupra afectivității au reușit să-i ajute pe oamenii de știință să inventeze “mașini de citit emoții”. O astfel de invenție este cititorul de minciuni folosit foarte des în cazul anchetelor poliţiei.
Omenii au fost mereu interesați de metode de a afla dacă o persoană minte. Astfel în china antică, unie persoane suspectate că minte i se dădea pudra de orez să o mestece şi să o scuipe, iar dacă aceasta era uscată însemnă că respectivul individ mintea. O practică asemănătoarea se folosea şi la beduinii din Arabia, unde suspectul era pus să-și așeze un fier încins pe limbă. Dacă se ardea înseamnă că minţea. Aceste metode pot părea primitive dar sunt în concordanţă cu descoperirile științifice, teama de a fi prins cu minciuna duce la uscarea gurii, lipsa salivei.

Despre Învățare

Tot ceea ce a știut omul să facă este să supravețuiască. A făcut față celor mai crunte boli, celor mai de neînchipuit razboaie, răzbunări, a inventat roata, banul, proprietatea privată, a descoperit focul, s-a aliat, și-a format o familie. Practic, instinctul de suprevețuire și de conservare este înscris în codul nostru genetic. Copilul mic când se naște, este capabil la două zile să își recunoască olfactiv mama, suge laptele și învață să se agațe așa cum fac primatele. În cea mai mare parte, aceste două insctincte sunt cele care l-au determinat pe om să ajungă în secolul 21 și mai departe.

O cauză importantă a faptului  că suntem cu toții în număr așa de mare pe Pământ este faptul că informațiile s-au transmis, pe diferite căi. Fie că e din punct de vedere filogenetic, în care au apărut modificări ale creierului și corpului în funcție de tipul de hrană pe care îl consumau sau în funcție de tipul activității pe care o desfășurau: vânat, cules, pescuit. El a învățat să își construiască arme, unelte, să migreze atunci când e nevoie și să se stabilească cu famiilia. Practic orice lucru considerat a fi potrivit pentru supravețuirea omului a fost înregistrat și transmis mai departe. Omul a învățat de la natură, s-a adaptat la ea, a evoluat, s-a dezvoltat, s-a incălzit la foc atunci când i-a fost nevoie, și-a gătit mâncarea, a avut grijă de copii, s-a adăpostit. Informațiile s-au mai transmis și de la o familie la alta, oral sau înscris, băiatul era învățat de tatăl său cum să construiască și cum să vâneze, fata era învățată cum să coase, cum să spele și să facă de mâncare. De ce s-au transmis informațiile? Asta deoarece, dacă informațiile nu s-au înscris în codul genetic, atunci omul a încercat să își îmbunătățească traiul și nu își putea permite să își lase semenii, cei pe lângă care trăieste să inventeze singuri roata din nou. Ucenicia este principala metodă în care s-au transmis informațiile la începuturi. Este o cale viabilă din punct de vedere informațional, dar ineficientă în sensul că nu toți pot profita de calitățile învățate de maestru. Nu este pe durată îndelungată benefică. Este potrivită, insă doar atunci când se transmit anuite informații mai speciale la care e nevoie de contact direct între ucenic și maestru.  Am obținut o părere din exterior despre educație de la un student din anul I de la Politehnică.

Ce reprezinta educatia pentru tine?

Educatia este un proces prin care persoanele asimileaza noi informatii.Astfel, educatia poate fi inteleasa ca un concept ce include educatia institutionalizata, dar nu este doar aceasta.

Care sunt formele educatiei?

Educatia poate fi de doua tipuri: activa, atunci cand cunostintele sunt transmise de la o persoana la alta, si pasiva, atunci cand individul asimileaza noi informatii din mediul sau.

Din punct de vedere administrativ, aceasta diferenta se poate intelege ca diferenta dintre educatia scolara, si cea prin programe de tip “lifelong learning”.

Unde ar fi ajuns societatea/lumea din ziua de azi daca nu ar fi fost educatia? Ar fi fost mai bine sau mai rau, de ce?

Educatia institutionala este o creatie a revolutiei industriale. Prin dezvoltare tehnologica economia avea nevoie de muncitori cu un grad de calificare ridcat. Astfel, sistemul educational permite gradul de specializare si calificare necesar nivelului tehnologic actual.

Este educatia folositoare omului si dezvoltarii lui?

Educatia este folositoare, dar nu in mod direct prin informatiile transmise, de multe ori ignorate sau relativ neutilizate, ci prin modul in care se creeaza un context care permite dezvoltarea sa.

Ce viziune ai asupra educatiei si care crezi ca este cea mai potrivita pentru om?

Diferitele moduri in care procesul educational poate fi structurat in multe moduri, cu diferite avantaje si dezavantaje. Consider ca cel mai eficient mod de a educa este prin procesul de ucenicie, sau mentorat, insa nu este economic viabil.

Astfel, este necesar gasirea unui echilibru intre costul economic si calitatea educatiei.

Ce alternative la educatie poti oferi?

Educatia poate fi imbunatatita prin schimbarea paradigmei spre una centrata pe problema, si nu pe solutie. Astfel, studentul este mai intai pus in fata unei probleme, cauta solutii proprii, prin ghidarea unui mentor.

Dar are nevoie omul de aceste informații? De ce nu poate pur și simplu să trăiască în condițiile în care se află deja, de ce încearcă mereu să obțină mai mult? Filozoful J.J.Rousseau face o distincție clară între omul cultural, format de societate și omul natural, dat de natură. În concepția lui, omul trebuie să se întoarcă la forma lui primară adică cea din natură. El consideră că omul este cu atât mai nefericit cu cât se îndepărtează mai mult de natură.

Rousseau pledează pentru întoarcerea la starea de natură. Omul lui este “bunul sălbatic”, a cărui existenţă se ghidează după cele 2 principii înscrise în sufletul uman şi care sunt anterioare raţiunii. Starea primitivă (naturală) a omului este pervertită de societate şi sufletul omenesc este modificat în mijlocul societăţii. În societate omul devine de nerecunoscut. Mulţimea de cunoştinţe înseamnă şi o mulţime de erori. Societatea şi proprietatea privată depravează. Să fie acesta mesajul ultim al lui Rousseau? Dacă ignorăm contextul, aşa pare. Rousseau vrea însă să ne spună altceva: apologia naturii este mai curând o aplogie a moralei/a substratului moral al acesteia. Natura este exponentul sublim al moralei. Rousseau vrea o îndreptare morală, nu distrugerea raţiunii (societăţii). Chiar dacă pare un romatic, dublat de un utopist. Omul ar fi mai fericit dacă ar cultiva contractul cu natura. Proprietatea privată – cultivată în exces – devine expresia egoismului.

Evoluția genetică a omului l-a obligat să ceară mai multe de la viață, să realizeze mai multe și să distrugă mai multe. El nu se mai mulțumește cu o colibă din paie pentru că vede că ploaia îi intră în casă. El are nevoie de un apartament din cărămidă, cu o terasă și cu o vedere la mare. Odată ce omul și-a dat seama că resursele sunt suficiente și variate( deși ele sunt cât se poate de limitate), el s-a folosit de ele pentru a-și crea nevoi și mai multe și mai complexe uneori ajungând la limita superioară a extravaganței. De aceea, omul nu mai poate alerga gol pe câmp, fără nicio problemă, fiind mereu „aproape”  de natură, așa cum își imagina Rousseau. Spiritul competiției cu natura și cu ceilalți semeni  s-a dezvoltat și ea foarte mult și s-a transformat inconștient în ceva normal cceea ce a condus la crime din răzbunare, datorită sărăciei, bogăției, la furt și altele. O alternativă mai bună competiției pentru dezvoltare este cooperarea deoarece prin alăturarea unor minți strălucite se poate ajunge la realizări mai mari decât dacă ar fi în competiție.

Se pare că omul se descurcă foarte bine la supravețuire mai ales dacă are Eul dezvoltat, dar pentru că a  evoluat, accentul nu se mai pune pe supravețuire, pe trebuințele biologice, ci pe evoluție în cadrul societății din punct de vedere intelctual, social, economic. El nu se mulțumește cu un castron de ciorbă la masa de pranz, chiar dacă din punct de vedere biologic este săturat, el vrea grătar și bere.

S-a încercat ca noile generații care apăreau să pornească de unde celelalte generații au rămas pentru a nu se repeta greșelile și pentru a fi mereu într-o continuă evoluție. S-a ajuns în prezent, unde metodele de învățare sunt variate și efectele sunt mai mult sau mai puțin eficiente pentru nivelul la care a ajuns omul și pentru randamentul pe care el îl poate da. Trebuie să se profite din plin de capacitățile lui pentru că el poate, dar sistemul este de cele mai multe ori cel nepotrivit.

Înainte de a se ajunge la sistem, individul trebuie să se autoeduce(concept explicat de colega mea Diana Marcu). Acest lucru o face prin conștientizarea permanentă a acțiunilor sale, a deciziilor lui și a consecințelor. Singura persoană față de care el este în totalitate responsabil este propria lui persoană. Are nevoie să învețe ca pe măsură ce ziua trece, el să devină cea mai bună versiune a lui. Mentalitatea trebuie schimbată pentru a se gândi la aproapele lui și pentru a se ajunge într-o stare în care să nu mai fie nevoie de o formă de guvernare, ci la un respect reciproc, la o respectare a egalității oamenilor din toate punctele de vedere, la o luare a deciziilor la comun, unde problemele se discută în comun și se iau decizii pentru binele tuturor.

O metodă găsită de mine care pare potrivită pentru primii ani de viață ai copilului este metoda Montessori.  Modelului pedagogic Montessori pune copilul în centru.  Copiii Montessori învață într-un mediu non competitiv și care-i susține în permanență, concentrându-se pe individualitatea copilului și pe nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajați să muncească independent, în ritmul lor, educatorul putând să lucreze cu fiecare în parte sau în grupuri mai mici. Copiii învață astfel atât de la educatori, dar și independent, sau unii de la alții.

 Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilități și îi ajută să își dezvolte stilul personal de acumulare a cunoștințelor, timp în care educatorii acționează ca un ghid care le incurajează și le facilitează acțiunile. Un principiu esențial al educatiei Montessori este că educatorul trebuie să fie în permanență atent la ce face copilul și nu invers.

Educatorul este, desigur, o parte foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit și ordonat, în care copilul să poată se învețe. Educatorul și copiii împart tot spațiul dintre ei. Nu exista o arie destinată educatorului sau o catedră și tot spațiul este folosit pentru activități.

Atașez un filmuleț interesant. Enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=zDZFcDGpL4U 

This audio has been edited from the original event by Becca Pyne. Series produced by Abi Stephenson, RSA. Animation by Cognitive Media. Ideas: Sir Ken Robinson

                                                                                                                     Articol realizat de Elena Hîrjoabă

Educatia religioasa

Arta dificilă a educării copilului aparţine în primul rând familiei, care, deşi astăzi se află în mare primejdie, este susţinută de Dumnezeu prin harul special pe care soţii îl primesc prin sacramentul căsătoriei.

În fiecare an, milioane de bărbaţi şi femei se avântă în slujba de a deveni părinte şi pentru aceasta nu li se cere examen sau licenţă. Cu toate acestea „una din cele mai provocatoare şi grele sarcini în viaţă este să iei un copil, o fiinţă mică, total neajutorată şi să-ţi asumi toată responsabilitatea pentru creşterea lui", astfel încât să devină o persoană stăpână pe sine, un membru folositor familiei, bisericii şi societăţii.

Pentru că educaţia este arta formării omului de mâine, părinţii nu pot fi oameni ai trecutului, ancoraţi în formule, ci trebuie să meargă pe cale împreună cu copiii lor, să-şi adapteze pasul cu ei „pentru a-i lăsa liberi să continue singuri imediat ce sunt în stare de aceasta". Ei au datoria de a le forma copiilor conştiinţa, caracterul, voinţa, să le construiască personalitatea dotată cu sens critic pentru a fi capabili să aleagă liber binele, să fie responsabili şi deschişi cu generozitate slujirii celorlalţi, angajaţi în realizarea planului lui Dumnezeu în viaţa lor.

Pentru a-şi putea îndeplini misiunea încredinţată lor de Creator, părinţii - asemenea bobului de grâu, pierzându-şi viaţa lor trebuie să o trăiască pe cea a fiiilor lor, aceasta fiind expresia cea mai înaltă a iubirii. Prin jertfa lor, părinţii vor forma oameni de caracter care posedă o comoară inestimabilă - politeţea sufletului, datorată creşterii interioare care valorează mai mult decât frumuseţea exterioară. Astfel nu va putea nimeni spune: „Iată un om gol pe dinăuntru!".

Din fericire, mai există încă părinţi care nu renunţă la misiunea lor, conştienţi fiind că opera educaţională este îndelungată şi cere efort susţinut. Pentru a avea loc această acţiune educativă este necesar un ambient educaţional adaptat în care, încă din primii ani,  copiii să poată găsi răspunsurile cele mai valide la fiecare problemă.

Asemenea grădinarului ce se ocupă de fiecare sămânţă în mod diferit funcţie de factorii necesari încolţirii ei, creşterii şi dezvoltării viitoarei plante, părintele trebuie să se ocupe de educarea fiecărui copil, în mod diferit, căutând în inima lui punctul accesibil binelui pentru că educaţia este o lucrare a credinţei şi a inimii.

Cea mai eficientă metodă de educare este aceea  de a face noi înşine ceea ce-i învăţăm pe alţii. Marele secret constă în faptul că educaţia nu e doar cuvânt, sfat, poruncă, ci exemplu, ambient, climat de afecţiune, precum şi căutarea şi dezvoltarea raporturilor simple, imediate şi iubitoare ce trăiesc într-o familie plină de iubire şi credinţă.

Postare realizata de Minodora Andreea

Influenta profesorului asupra elevilor

De ceva vreme am tot vrut să discut acest subiect la orele de pedagogie dar nu am avut prilejul din diferite motive care nu sunt importante acum, însă voiam să discut despre influenţa unui profesor asupra elevilor săi şi să subliniez cât de important este acest aspect.

Încă din clasele primare învăţătorul/profesorul constituie pentru elev o sursă consistenţă de influenţa care poate modifica anumite percepte, poate da naştere altora într-un sens pozitiv sau negativ. Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent, iar exercitarea corectă a acestui rol depinde de personalitatea lui şi de situaţiile educative cu care se confrunta şi pe care le are de rezolvat.

Profesorul şi elevii nu se aleg unii pe alţii. Profesorului îi revine sarcina şi răspunderea integrării sale în clasă şi în colectivul de elevi pe care urmează să-l închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul dintre membri acestuia dar cu statut special. Profesorul conduce şi decide, organizează, influenţează, consiliază şi controlează, apreciază şi îndruma, este model de conduită civică şi morală, este profesionist... sau cel puţin aşa ar trebui să fie! El îşi exercita atributele şi calităţile asupra grupului şi asupra fiecărui membru al acestuia în parte pentru obţinerea succesului şcolar şi pentru formarea comportamentelor dezirabile, dirijează relaţiile interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalităţii elevilor şi pentru a îmbunătăţi relaţiile interpersonale.

           A înzestra copiii cu ştiinţa pare un lucru relativ uşor, dar a forma oameni în plinătatea cuvântului este deosebit de greu.

Influenţarea elevului de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestica, mimică, stare afectivă, exemplu personal, adică prin prezenţa sa activă. Această prezenta are rolul unui stimul ce determina la elevi un răspuns (care poate fi de acceptare formală, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistenta). Indirect, profesorul influenţează prin alţi factori educaţionali cum sunt colectivul de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetăţenesc de părinţi.

Eficienta influenţării depinde de o serie de factori: congruenta dintre repertoriul profesorului şi cel al elevilor în comunicare, realizarea feed-back-ului şi tonul afectiv al relaţiei profesor-elev.

Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament individual şi de grup.

Trăsăturile temperamentale ale profesorului au un cuvânt de spus. Autocontrolul permanent, echilibrul autoimpus sunt hotărâtoare pentru un comportament adecvat. Comportamentul emoţional al profesorului influenţează direct comportamentul elevilor prin contagiune şi indirect, prin climatul afectiv pe care îl determina în clasă. Acest comportament poate fi „factor de stimulare a unor stări afective tonice sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de blocare a relaţiilor de comunicare între elevi şi profesor.”

Profesorul influenţează elevii dar este, la rândul său, influenţat de elevi. El îşi adaptează comportamentul, ia măsuri, impune şi dispune, se consultă cu elevii săi, ia măsuri independent. Motivaţia profesorului, satisfacţiile sau insatisfacţiile pe care le trăieşte sunt urmare a reuşitei sau nereuşitei sale profesionale, precum şi un stimulent sau o piedică în continuarea acestei activităţi.

În procesul instructiv-educativ este necesară „... o adaptare permanentă a profesorului”. Adaptarea permanentă a comportamentului profesorului la personalitatea elevului şi la sintalitatea grupului este necesară nu atât pentru a-i face copilului plăcută şederea la şcoală, cât pentru a-i trezi dorinţa şi voinţa de a răspunde printr-un comportament adecvat acţiunii educative

Nu există un comutator magic al motivaţiei, care să determine oamenii să dorească să înveţe, să lucreze mai mult, să acţioneze într-o manieră mai responsabilă. Facilitarea şi nu controlul ar trebui să ne ghideze ideile, când încercam să schimbăm anumite comportamente în şcoală. Chiar când o persoană este într-o poziţie de autoritate, cum este profesorul, eforturile de-a motiva elevii într-o anumită direcţie vor avea un succes mai semnificativ, dacă relaţia profesor - elev este considerată una de colaborare între persoane ce pot, sau nu să împărtăşească aceleaşi sentimente, expectante şi scopuri. Astfel intervenţiile motivaţionale ce nu respecta scopurile, emoţiile şi convingerile unei persoane legate de o anumită situaţie pot produce efecte pe termen scurt, dar pe o perioadă mai mare de timp aceste intervenţii pot să eşueze.

AND A LITTLE EXTRA... Este vorba de un studiu care subliniază şi mai mult influenta şi importanta profesorului în viaţa elevului.

Un studiu efectuat în Statele Unite ale Americii pe durata a 20 de ani indică în ce fel calitatea profesorilor influenţează viaţa elevilor şi după absolvirea şcolii.

Până unde se poate întinde influenţa unui profesor asupra elevilor săi? Trei americani au avut această curiozitate, aşa că au făcut un studiu pe două milioane şi jumătate de tineri, urmărindu-le evoluţia din şcoala primară şi până la maturitate. Rezultatele studiului arată că profesorii ai căror elevi iau note bune la examene tind să aibă efecte pozitive şi de lungă durată asupra vieţii acelor elevi, dincolo de şcoală.

Calitatea unui profesor contează atunci când e vorba despre numărul tinerilor care merg la facultate şi despre cât de mulţi bani ajung să câştige acei elevi la maturitate.

Articol realizat de Bacanu Andrei

Fi un Schimbă-Lume

Imaginaţi-vă cum ar fi dacă ar exista în România o Universitate Alternativă, care să fie centrată pe elevi nu pe profesori şi materie. Cum ar fi ca fiecare student să-şi aleagă exact ceea ce îl interesează să studieze? Să nu primească note şi să aibă totală libertate să participe la cursurile alese chiar de el. Acesta a fost viziunea unor tineri îndrăzneţi care au dorit să schimbe înţelesul educaţiei în România şi astfel, s-au apucat de creat.

În 2013, se împlinesc 10 de ani de când Traian Brumă şi Cristina Cristea, studenţi pe atunci la Politehnica, au simţit că a venit timpul pentru o schimbare în sistemul universitar. Îşi doreau un sistem flexibil, orientat către practică şi personalizat. Eforturile lor pentru a-l schimba au fost recompensate cu premii şi multe încurajări. Timp de 4 ani au acordat premii profesorilor de prestigiu şi au derulat campanii naţionale cu scopul de a convinge că sistemul educaţional trebuie revoluţionat din interior. În urmă cu 5 ani, au decis să creeze un nou ADN pentru sistemul educaţional, ceva nou şi inedit, adică prima Universitate Alternativă din România orientată către studenţi sau cum o cunosc cei mai mulţi dintre tineri CROS (Centru de resurse pentru organizaţii studenţeşti).

Acum visul lor a devenit realitate şi Universitatea Alternativa se mândreşte cu 3 comunităţi de învăţare: HRemotion, New Media School şi Syncer School. Urmând ca în perioada 2013-2015 să li se alăture alte 3 centrate pe educaţie, vânzări şi IT. De asemenea, universitatea oferă studenţilor posibilitatea de a avea propriul lor coach sau mentor, de a participa la cursurile alternative şi de a beneficia de consiliere în învăţare. Studenţii vor învăţa un principiu important, şi anume acela al autonomiei în învăţare, care le va facilita o învăţare mai uşoară. Din martie 2012 au fost adăugate 6 noi programe ca: Incubatorul de afaceri B3, Ziua învăţării, Invitatul Săptămânii, Internshipuri, The Game şi Rent-a-Team. Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care studenţii le pot trăi în cadrul CROS este Camp-ul, care marchează sfârşitul anului universitar şi începutul noului an. Desfăşurat la poalele munţilor într-un peisaj de vis, The Câmp este ceva total diferit faţă de taberele tradiţionale. Este o săptămână plină în care te vei cunoaşte mai bine, vei învăţa şi vei avea parte de multă multă distracţie sau mai bine spus de activităţi de Relating - Learning - Playing - Sharing – Dreaming.

Absolvenţii Universităţii Alternative vor deveni ambasadori şi totodată agenţi ai schimbării prin realizarea de proiecte sociale, în special în educaţie. Iar în 2017 se aşteaptă ca tineri antreprenori susţinuţi şi inspiraţi de către universitate să lanseze grădiniţe, şcoli şi licee alternative. Scopul este formarea unei mase critice de tineri puternici şi conectaţi între ei care au experimentat educaţia alternativă bazată pe autonomie şi care reuşesc să mobilizeze cea mai bună parte a societăţii pentru a o schimba. Este un traseu lung, dar la final vom vedea o nouă societate românească exact aşa cum ar trebui ea să fie.

Privesc spre viitor încrezătoare şi ştiu că vom avea un sistem educaţional reconstruit din temelii şi construit pe principiile secolului 21. Să nu uităm că, Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi” (John Dewey).

Articol realizat de Andreea Bud