Despre Învățare

Tot ceea ce a știut omul să facă este să supravețuiască. A făcut față celor mai crunte boli, celor mai de neînchipuit razboaie, răzbunări, a inventat roata, banul, proprietatea privată, a descoperit focul, s-a aliat, și-a format o familie. Practic, instinctul de suprevețuire și de conservare este înscris în codul nostru genetic. Copilul mic când se naște, este capabil la două zile să își recunoască olfactiv mama, suge laptele și învață să se agațe așa cum fac primatele. În cea mai mare parte, aceste două insctincte sunt cele care l-au determinat pe om să ajungă în secolul 21 și mai departe.

O cauză importantă a faptului  că suntem cu toții în număr așa de mare pe Pământ este faptul că informațiile s-au transmis, pe diferite căi. Fie că e din punct de vedere filogenetic, în care au apărut modificări ale creierului și corpului în funcție de tipul de hrană pe care îl consumau sau în funcție de tipul activității pe care o desfășurau: vânat, cules, pescuit. El a învățat să își construiască arme, unelte, să migreze atunci când e nevoie și să se stabilească cu famiilia. Practic orice lucru considerat a fi potrivit pentru supravețuirea omului a fost înregistrat și transmis mai departe. Omul a învățat de la natură, s-a adaptat la ea, a evoluat, s-a dezvoltat, s-a incălzit la foc atunci când i-a fost nevoie, și-a gătit mâncarea, a avut grijă de copii, s-a adăpostit. Informațiile s-au mai transmis și de la o familie la alta, oral sau înscris, băiatul era învățat de tatăl său cum să construiască și cum să vâneze, fata era învățată cum să coase, cum să spele și să facă de mâncare. De ce s-au transmis informațiile? Asta deoarece, dacă informațiile nu s-au înscris în codul genetic, atunci omul a încercat să își îmbunătățească traiul și nu își putea permite să își lase semenii, cei pe lângă care trăieste să inventeze singuri roata din nou. Ucenicia este principala metodă în care s-au transmis informațiile la începuturi. Este o cale viabilă din punct de vedere informațional, dar ineficientă în sensul că nu toți pot profita de calitățile învățate de maestru. Nu este pe durată îndelungată benefică. Este potrivită, insă doar atunci când se transmit anuite informații mai speciale la care e nevoie de contact direct între ucenic și maestru.  Am obținut o părere din exterior despre educație de la un student din anul I de la Politehnică.

Ce reprezinta educatia pentru tine?

Educatia este un proces prin care persoanele asimileaza noi informatii.Astfel, educatia poate fi inteleasa ca un concept ce include educatia institutionalizata, dar nu este doar aceasta.

Care sunt formele educatiei?

Educatia poate fi de doua tipuri: activa, atunci cand cunostintele sunt transmise de la o persoana la alta, si pasiva, atunci cand individul asimileaza noi informatii din mediul sau.

Din punct de vedere administrativ, aceasta diferenta se poate intelege ca diferenta dintre educatia scolara, si cea prin programe de tip “lifelong learning”.

Unde ar fi ajuns societatea/lumea din ziua de azi daca nu ar fi fost educatia? Ar fi fost mai bine sau mai rau, de ce?

Educatia institutionala este o creatie a revolutiei industriale. Prin dezvoltare tehnologica economia avea nevoie de muncitori cu un grad de calificare ridcat. Astfel, sistemul educational permite gradul de specializare si calificare necesar nivelului tehnologic actual.

Este educatia folositoare omului si dezvoltarii lui?

Educatia este folositoare, dar nu in mod direct prin informatiile transmise, de multe ori ignorate sau relativ neutilizate, ci prin modul in care se creeaza un context care permite dezvoltarea sa.

Ce viziune ai asupra educatiei si care crezi ca este cea mai potrivita pentru om?

Diferitele moduri in care procesul educational poate fi structurat in multe moduri, cu diferite avantaje si dezavantaje. Consider ca cel mai eficient mod de a educa este prin procesul de ucenicie, sau mentorat, insa nu este economic viabil.

Astfel, este necesar gasirea unui echilibru intre costul economic si calitatea educatiei.

Ce alternative la educatie poti oferi?

Educatia poate fi imbunatatita prin schimbarea paradigmei spre una centrata pe problema, si nu pe solutie. Astfel, studentul este mai intai pus in fata unei probleme, cauta solutii proprii, prin ghidarea unui mentor.

Dar are nevoie omul de aceste informații? De ce nu poate pur și simplu să trăiască în condițiile în care se află deja, de ce încearcă mereu să obțină mai mult? Filozoful J.J.Rousseau face o distincție clară între omul cultural, format de societate și omul natural, dat de natură. În concepția lui, omul trebuie să se întoarcă la forma lui primară adică cea din natură. El consideră că omul este cu atât mai nefericit cu cât se îndepărtează mai mult de natură.

Rousseau pledează pentru întoarcerea la starea de natură. Omul lui este “bunul sălbatic”, a cărui existenţă se ghidează după cele 2 principii înscrise în sufletul uman şi care sunt anterioare raţiunii. Starea primitivă (naturală) a omului este pervertită de societate şi sufletul omenesc este modificat în mijlocul societăţii. În societate omul devine de nerecunoscut. Mulţimea de cunoştinţe înseamnă şi o mulţime de erori. Societatea şi proprietatea privată depravează. Să fie acesta mesajul ultim al lui Rousseau? Dacă ignorăm contextul, aşa pare. Rousseau vrea însă să ne spună altceva: apologia naturii este mai curând o aplogie a moralei/a substratului moral al acesteia. Natura este exponentul sublim al moralei. Rousseau vrea o îndreptare morală, nu distrugerea raţiunii (societăţii). Chiar dacă pare un romatic, dublat de un utopist. Omul ar fi mai fericit dacă ar cultiva contractul cu natura. Proprietatea privată – cultivată în exces – devine expresia egoismului.

Evoluția genetică a omului l-a obligat să ceară mai multe de la viață, să realizeze mai multe și să distrugă mai multe. El nu se mai mulțumește cu o colibă din paie pentru că vede că ploaia îi intră în casă. El are nevoie de un apartament din cărămidă, cu o terasă și cu o vedere la mare. Odată ce omul și-a dat seama că resursele sunt suficiente și variate( deși ele sunt cât se poate de limitate), el s-a folosit de ele pentru a-și crea nevoi și mai multe și mai complexe uneori ajungând la limita superioară a extravaganței. De aceea, omul nu mai poate alerga gol pe câmp, fără nicio problemă, fiind mereu „aproape”  de natură, așa cum își imagina Rousseau. Spiritul competiției cu natura și cu ceilalți semeni  s-a dezvoltat și ea foarte mult și s-a transformat inconștient în ceva normal cceea ce a condus la crime din răzbunare, datorită sărăciei, bogăției, la furt și altele. O alternativă mai bună competiției pentru dezvoltare este cooperarea deoarece prin alăturarea unor minți strălucite se poate ajunge la realizări mai mari decât dacă ar fi în competiție.

Se pare că omul se descurcă foarte bine la supravețuire mai ales dacă are Eul dezvoltat, dar pentru că a  evoluat, accentul nu se mai pune pe supravețuire, pe trebuințele biologice, ci pe evoluție în cadrul societății din punct de vedere intelctual, social, economic. El nu se mulțumește cu un castron de ciorbă la masa de pranz, chiar dacă din punct de vedere biologic este săturat, el vrea grătar și bere.

S-a încercat ca noile generații care apăreau să pornească de unde celelalte generații au rămas pentru a nu se repeta greșelile și pentru a fi mereu într-o continuă evoluție. S-a ajuns în prezent, unde metodele de învățare sunt variate și efectele sunt mai mult sau mai puțin eficiente pentru nivelul la care a ajuns omul și pentru randamentul pe care el îl poate da. Trebuie să se profite din plin de capacitățile lui pentru că el poate, dar sistemul este de cele mai multe ori cel nepotrivit.

Înainte de a se ajunge la sistem, individul trebuie să se autoeduce(concept explicat de colega mea Diana Marcu). Acest lucru o face prin conștientizarea permanentă a acțiunilor sale, a deciziilor lui și a consecințelor. Singura persoană față de care el este în totalitate responsabil este propria lui persoană. Are nevoie să învețe ca pe măsură ce ziua trece, el să devină cea mai bună versiune a lui. Mentalitatea trebuie schimbată pentru a se gândi la aproapele lui și pentru a se ajunge într-o stare în care să nu mai fie nevoie de o formă de guvernare, ci la un respect reciproc, la o respectare a egalității oamenilor din toate punctele de vedere, la o luare a deciziilor la comun, unde problemele se discută în comun și se iau decizii pentru binele tuturor.

O metodă găsită de mine care pare potrivită pentru primii ani de viață ai copilului este metoda Montessori.  Modelului pedagogic Montessori pune copilul în centru.  Copiii Montessori învață într-un mediu non competitiv și care-i susține în permanență, concentrându-se pe individualitatea copilului și pe nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajați să muncească independent, în ritmul lor, educatorul putând să lucreze cu fiecare în parte sau în grupuri mai mici. Copiii învață astfel atât de la educatori, dar și independent, sau unii de la alții.

 Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilități și îi ajută să își dezvolte stilul personal de acumulare a cunoștințelor, timp în care educatorii acționează ca un ghid care le incurajează și le facilitează acțiunile. Un principiu esențial al educatiei Montessori este că educatorul trebuie să fie în permanență atent la ce face copilul și nu invers.

Educatorul este, desigur, o parte foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit și ordonat, în care copilul să poată se învețe. Educatorul și copiii împart tot spațiul dintre ei. Nu exista o arie destinată educatorului sau o catedră și tot spațiul este folosit pentru activități.

Atașez un filmuleț interesant. Enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=zDZFcDGpL4U 

This audio has been edited from the original event by Becca Pyne. Series produced by Abi Stephenson, RSA. Animation by Cognitive Media. Ideas: Sir Ken Robinson

                                                                                                                     Articol realizat de Elena Hîrjoabă

Educatia religioasa

Arta dificilă a educării copilului aparţine în primul rând familiei, care, deşi astăzi se află în mare primejdie, este susţinută de Dumnezeu prin harul special pe care soţii îl primesc prin sacramentul căsătoriei.

În fiecare an, milioane de bărbaţi şi femei se avântă în slujba de a deveni părinte şi pentru aceasta nu li se cere examen sau licenţă. Cu toate acestea „una din cele mai provocatoare şi grele sarcini în viaţă este să iei un copil, o fiinţă mică, total neajutorată şi să-ţi asumi toată responsabilitatea pentru creşterea lui", astfel încât să devină o persoană stăpână pe sine, un membru folositor familiei, bisericii şi societăţii.

Pentru că educaţia este arta formării omului de mâine, părinţii nu pot fi oameni ai trecutului, ancoraţi în formule, ci trebuie să meargă pe cale împreună cu copiii lor, să-şi adapteze pasul cu ei „pentru a-i lăsa liberi să continue singuri imediat ce sunt în stare de aceasta". Ei au datoria de a le forma copiilor conştiinţa, caracterul, voinţa, să le construiască personalitatea dotată cu sens critic pentru a fi capabili să aleagă liber binele, să fie responsabili şi deschişi cu generozitate slujirii celorlalţi, angajaţi în realizarea planului lui Dumnezeu în viaţa lor.

Pentru a-şi putea îndeplini misiunea încredinţată lor de Creator, părinţii - asemenea bobului de grâu, pierzându-şi viaţa lor trebuie să o trăiască pe cea a fiiilor lor, aceasta fiind expresia cea mai înaltă a iubirii. Prin jertfa lor, părinţii vor forma oameni de caracter care posedă o comoară inestimabilă - politeţea sufletului, datorată creşterii interioare care valorează mai mult decât frumuseţea exterioară. Astfel nu va putea nimeni spune: „Iată un om gol pe dinăuntru!".

Din fericire, mai există încă părinţi care nu renunţă la misiunea lor, conştienţi fiind că opera educaţională este îndelungată şi cere efort susţinut. Pentru a avea loc această acţiune educativă este necesar un ambient educaţional adaptat în care, încă din primii ani,  copiii să poată găsi răspunsurile cele mai valide la fiecare problemă.

Asemenea grădinarului ce se ocupă de fiecare sămânţă în mod diferit funcţie de factorii necesari încolţirii ei, creşterii şi dezvoltării viitoarei plante, părintele trebuie să se ocupe de educarea fiecărui copil, în mod diferit, căutând în inima lui punctul accesibil binelui pentru că educaţia este o lucrare a credinţei şi a inimii.

Cea mai eficientă metodă de educare este aceea  de a face noi înşine ceea ce-i învăţăm pe alţii. Marele secret constă în faptul că educaţia nu e doar cuvânt, sfat, poruncă, ci exemplu, ambient, climat de afecţiune, precum şi căutarea şi dezvoltarea raporturilor simple, imediate şi iubitoare ce trăiesc într-o familie plină de iubire şi credinţă.

Postare realizata de Minodora Andreea

Influenta profesorului asupra elevilor

De ceva vreme am tot vrut să discut acest subiect la orele de pedagogie dar nu am avut prilejul din diferite motive care nu sunt importante acum, însă voiam să discut despre influenţa unui profesor asupra elevilor săi şi să subliniez cât de important este acest aspect.

Încă din clasele primare învăţătorul/profesorul constituie pentru elev o sursă consistenţă de influenţa care poate modifica anumite percepte, poate da naştere altora într-un sens pozitiv sau negativ. Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent, iar exercitarea corectă a acestui rol depinde de personalitatea lui şi de situaţiile educative cu care se confrunta şi pe care le are de rezolvat.

Profesorul şi elevii nu se aleg unii pe alţii. Profesorului îi revine sarcina şi răspunderea integrării sale în clasă şi în colectivul de elevi pe care urmează să-l închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul dintre membri acestuia dar cu statut special. Profesorul conduce şi decide, organizează, influenţează, consiliază şi controlează, apreciază şi îndruma, este model de conduită civică şi morală, este profesionist... sau cel puţin aşa ar trebui să fie! El îşi exercita atributele şi calităţile asupra grupului şi asupra fiecărui membru al acestuia în parte pentru obţinerea succesului şcolar şi pentru formarea comportamentelor dezirabile, dirijează relaţiile interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalităţii elevilor şi pentru a îmbunătăţi relaţiile interpersonale.

           A înzestra copiii cu ştiinţa pare un lucru relativ uşor, dar a forma oameni în plinătatea cuvântului este deosebit de greu.

Influenţarea elevului de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestica, mimică, stare afectivă, exemplu personal, adică prin prezenţa sa activă. Această prezenta are rolul unui stimul ce determina la elevi un răspuns (care poate fi de acceptare formală, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistenta). Indirect, profesorul influenţează prin alţi factori educaţionali cum sunt colectivul de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetăţenesc de părinţi.

Eficienta influenţării depinde de o serie de factori: congruenta dintre repertoriul profesorului şi cel al elevilor în comunicare, realizarea feed-back-ului şi tonul afectiv al relaţiei profesor-elev.

Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament individual şi de grup.

Trăsăturile temperamentale ale profesorului au un cuvânt de spus. Autocontrolul permanent, echilibrul autoimpus sunt hotărâtoare pentru un comportament adecvat. Comportamentul emoţional al profesorului influenţează direct comportamentul elevilor prin contagiune şi indirect, prin climatul afectiv pe care îl determina în clasă. Acest comportament poate fi „factor de stimulare a unor stări afective tonice sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de blocare a relaţiilor de comunicare între elevi şi profesor.”

Profesorul influenţează elevii dar este, la rândul său, influenţat de elevi. El îşi adaptează comportamentul, ia măsuri, impune şi dispune, se consultă cu elevii săi, ia măsuri independent. Motivaţia profesorului, satisfacţiile sau insatisfacţiile pe care le trăieşte sunt urmare a reuşitei sau nereuşitei sale profesionale, precum şi un stimulent sau o piedică în continuarea acestei activităţi.

În procesul instructiv-educativ este necesară „... o adaptare permanentă a profesorului”. Adaptarea permanentă a comportamentului profesorului la personalitatea elevului şi la sintalitatea grupului este necesară nu atât pentru a-i face copilului plăcută şederea la şcoală, cât pentru a-i trezi dorinţa şi voinţa de a răspunde printr-un comportament adecvat acţiunii educative

Nu există un comutator magic al motivaţiei, care să determine oamenii să dorească să înveţe, să lucreze mai mult, să acţioneze într-o manieră mai responsabilă. Facilitarea şi nu controlul ar trebui să ne ghideze ideile, când încercam să schimbăm anumite comportamente în şcoală. Chiar când o persoană este într-o poziţie de autoritate, cum este profesorul, eforturile de-a motiva elevii într-o anumită direcţie vor avea un succes mai semnificativ, dacă relaţia profesor - elev este considerată una de colaborare între persoane ce pot, sau nu să împărtăşească aceleaşi sentimente, expectante şi scopuri. Astfel intervenţiile motivaţionale ce nu respecta scopurile, emoţiile şi convingerile unei persoane legate de o anumită situaţie pot produce efecte pe termen scurt, dar pe o perioadă mai mare de timp aceste intervenţii pot să eşueze.

AND A LITTLE EXTRA... Este vorba de un studiu care subliniază şi mai mult influenta şi importanta profesorului în viaţa elevului.

Un studiu efectuat în Statele Unite ale Americii pe durata a 20 de ani indică în ce fel calitatea profesorilor influenţează viaţa elevilor şi după absolvirea şcolii.

Până unde se poate întinde influenţa unui profesor asupra elevilor săi? Trei americani au avut această curiozitate, aşa că au făcut un studiu pe două milioane şi jumătate de tineri, urmărindu-le evoluţia din şcoala primară şi până la maturitate. Rezultatele studiului arată că profesorii ai căror elevi iau note bune la examene tind să aibă efecte pozitive şi de lungă durată asupra vieţii acelor elevi, dincolo de şcoală.

Calitatea unui profesor contează atunci când e vorba despre numărul tinerilor care merg la facultate şi despre cât de mulţi bani ajung să câştige acei elevi la maturitate.

Articol realizat de Bacanu Andrei

Fi un Schimbă-Lume

Imaginaţi-vă cum ar fi dacă ar exista în România o Universitate Alternativă, care să fie centrată pe elevi nu pe profesori şi materie. Cum ar fi ca fiecare student să-şi aleagă exact ceea ce îl interesează să studieze? Să nu primească note şi să aibă totală libertate să participe la cursurile alese chiar de el. Acesta a fost viziunea unor tineri îndrăzneţi care au dorit să schimbe înţelesul educaţiei în România şi astfel, s-au apucat de creat.

În 2013, se împlinesc 10 de ani de când Traian Brumă şi Cristina Cristea, studenţi pe atunci la Politehnica, au simţit că a venit timpul pentru o schimbare în sistemul universitar. Îşi doreau un sistem flexibil, orientat către practică şi personalizat. Eforturile lor pentru a-l schimba au fost recompensate cu premii şi multe încurajări. Timp de 4 ani au acordat premii profesorilor de prestigiu şi au derulat campanii naţionale cu scopul de a convinge că sistemul educaţional trebuie revoluţionat din interior. În urmă cu 5 ani, au decis să creeze un nou ADN pentru sistemul educaţional, ceva nou şi inedit, adică prima Universitate Alternativă din România orientată către studenţi sau cum o cunosc cei mai mulţi dintre tineri CROS (Centru de resurse pentru organizaţii studenţeşti).

Acum visul lor a devenit realitate şi Universitatea Alternativa se mândreşte cu 3 comunităţi de învăţare: HRemotion, New Media School şi Syncer School. Urmând ca în perioada 2013-2015 să li se alăture alte 3 centrate pe educaţie, vânzări şi IT. De asemenea, universitatea oferă studenţilor posibilitatea de a avea propriul lor coach sau mentor, de a participa la cursurile alternative şi de a beneficia de consiliere în învăţare. Studenţii vor învăţa un principiu important, şi anume acela al autonomiei în învăţare, care le va facilita o învăţare mai uşoară. Din martie 2012 au fost adăugate 6 noi programe ca: Incubatorul de afaceri B3, Ziua învăţării, Invitatul Săptămânii, Internshipuri, The Game şi Rent-a-Team. Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care studenţii le pot trăi în cadrul CROS este Camp-ul, care marchează sfârşitul anului universitar şi începutul noului an. Desfăşurat la poalele munţilor într-un peisaj de vis, The Câmp este ceva total diferit faţă de taberele tradiţionale. Este o săptămână plină în care te vei cunoaşte mai bine, vei învăţa şi vei avea parte de multă multă distracţie sau mai bine spus de activităţi de Relating - Learning - Playing - Sharing – Dreaming.

Absolvenţii Universităţii Alternative vor deveni ambasadori şi totodată agenţi ai schimbării prin realizarea de proiecte sociale, în special în educaţie. Iar în 2017 se aşteaptă ca tineri antreprenori susţinuţi şi inspiraţi de către universitate să lanseze grădiniţe, şcoli şi licee alternative. Scopul este formarea unei mase critice de tineri puternici şi conectaţi între ei care au experimentat educaţia alternativă bazată pe autonomie şi care reuşesc să mobilizeze cea mai bună parte a societăţii pentru a o schimba. Este un traseu lung, dar la final vom vedea o nouă societate românească exact aşa cum ar trebui ea să fie.

Privesc spre viitor încrezătoare şi ştiu că vom avea un sistem educaţional reconstruit din temelii şi construit pe principiile secolului 21. Să nu uităm că, Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi” (John Dewey).

Articol realizat de Andreea Bud

Ce este un profesor bun?

Şcoala este locul unde copiii îşi încep viaţa socială şi unde deprind cunoştinţele şi educaţia necesare în viaţă. Micuţii sunt îndrumaţi în acesta călătorie de-a lungul anilor de către profesori, părinţi temporari, cu o valoare extrem de importantă. Aceştia îşi pun amprenta asupra comportamentului viitorilor tineri şi asupra viitoarei societăţi. Tocmai de aceea cadrele didactice trebuie să aibă anumite calităţi cu ajutorul cărora să facă şcoală un loc în care copiii să se simtă bine, dar să se şi formeze corect.

Alte calităţi importante ale profesorilor sunt tactul şi talentul pedagogic; capacitatea acestora de a preda într-un mod creativ şi interesant, şi de a nu se limita la un simplu monolog interminabil şi banal. Este foarte important modul în care le este prezentată informaţia copiilor, deoarece datorită vârstei aceştia îşi menţin atenţia concentrată asupra materiei cu dificultate..

Tot o calitate de mare importanţă a unui pedagog este dragostea acestuia pentru copii. Atunci când aceştia se simt iubiţi, înţeleşi şi respectaţi, au curajul de a se exprima liber, deci de a se dezvolta mai bine şi de a învăţa într-un mod mai plăcut. Tot aici ar trebui să amintim faptul că o altă calitate a unui bun profesor este capacitatea acestuia de a socializa şi de a se face înţeles de către elevi. Cadrul didactic are mai mult succes dacă este extrovertit, comunicativ şi dacă îi asculta pe elevi, decât dacă este introvertit, închis şi dezinteresat de orice nu are legătură cu materia predată. Empatia este şi ea foarte importantă fiind bine legată de capacitatea pedagogului de a socializa.

În concluzie, un profesor model ar trebui astfel să îşi formeze un stil pedagogic democratic, care să le permită elevilor să se poată exprima liber şi să poată învăţa cu plăcere, ci nu unul autoritar, unde învăţatul este o obligaţie, indiferent de înclinaţiile şi afinităţile elevului. Printre atributele pe care ar trebui să le posede un bun pedagog se numără şi talentul de a preda, abilităţile sociale şi empatice şi capacitatea de a relaţiona nu doar cu clasa de elevi, ci şi cu fiecare elev în parte.

            Aceste lucruri fiind prezentate, nu putem să nu observăm că în jurul nostru puţini elevi au norocul să întâlnească un profesor cu adevărat dedicat, nu doar educaţiei şi materiei predate, ci şi copiilor ce au nevoie de mai mult decât cărţi memorate şi note mari.

Autor : Sicaru Raluca